Acasă Sport Mayweather dă lovitura de grație: Conor McGregor nu poate bate pe nimeni

Mayweather dă lovitura de grație: Conor McGregor nu poate bate pe nimeni

0

Floyd Mayweather nu a scăpat ocazia de a-l ironiza pe Conor McGregor după ce revenirea irlandezului în ring a fost un fiasco. McGregor a fost învins de Dustin Poirier în a doua rundă de la UFC 257 – a fost a treia înfrângere în ultimele sale 6 apariții, transmite SafeNews.md cu referire la digisport.ro.

Iar Mayweather nu a uitat că acum 3 ani la confruntarea cu McGregor irlandezul l-a provocat și a folosit epitete rasiste de genul ”maimuță” sau ”dansează pentru mine, băiete!” 

”Eu cred că lumea știe că Con Artist McLoser poate face orice și să fie iubit în timp ce eu sunt detestat.

Asta dovedește că rasismul încă există.

Acest derbedeu nu se va ridica niciodată la nivelul meu.

Eu sunt construit altfel, am creierul de pe altă planetă, aptitudinile mele sunt de neegalat, sunt născut învingător și chiar dacă vorbesc mult, știu că pot susține ceea ce zic. 

Floyd Mayweather l-a făcut KO pe Conor McGregor în 2017

Conor nu poate bate pe nimeni la sportul lui, dar vrea să revină în ring pentru un meci cu Pacquaio.

Nimeni nu vrea să vadă așa ceva, sunt resturi de mâncare care vor să îngurgiteze alte resturi de mâncare,” a fost reacția lui Mayweather într-o postare.

McGregor și Mayweather au fost protagoniștii unei dispute unice în 2017 între un luptător MMA și un boxer – în ringul de la Las Vegas câștig de cauză a avut pugilistul cu un KO în runda a 10-a.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.