Maia Sandu și șeful Comitetului Militar al NATO discută securitatea regională și cooperarea strategică

Redacția SafeNews

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO, aflat în vizită în Republica Moldova.

Discuțiile au avut loc în contextul cooperării de peste 30 de ani dintre Moldova și Alianța Nord-Atlantică, începută odată cu aderarea la Parteneriatul pentru Pace.

Șefa statului a subliniat necesitatea consolidării capacităților de apărare, în condițiile unui mediu de securitate tot mai instabil.

PUBLICITATE

Un subiect important pe agenda întâlnirii a fost securitatea cibernetică și combaterea amenințărilor informaționale. Maia Sandu a apreciat sprijinul oferit de NATO în acest domeniu și a accentuat importanța protejării cetățenilor și a stabilității regionale.

La rândul lor, oficialii NATO au evidențiat rolul Republicii Moldova în menținerea securității în regiune, inclusiv prin participarea militarilor moldoveni la misiuni internaționale de menținere a păcii, cum este cea din Kosovo.

Autoritățile de la Chișinău reafirmă că vor continua cooperarea cu NATO, cu respectarea statutului de neutralitate, în interesul securității și al cetățenilor.