Președinta Maia Sandu l-a primit pe ambasadorul Republicii Slovace în Republica Moldova, Pavol Ivan, cu ocazia încheierii mandatului diplomatic. Discuțiile s-au concentrat pe relațiile dintre cele două state, sprijinul oferit de Bratislava în situații de criză și continuarea cooperării în procesul de integrare europeană.
Șefa statului i-a mulțumit diplomatului pentru contribuția la consolidarea relațiilor moldo-slovace, menționând intensificarea contactelor politice la nivel înalt din ultimii ani.
Printre acestea se numără vizita fostei președinte a Slovaciei, Zuzana Čaputová, la Chișinău, precum și prima vizită oficială a Maiei Sandu la Bratislava, desfășurată în luna martie, la invitația președintelui Peter Pellegrini. Tot în acest an, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul slovac al apărării, Robert Kaliňák, și de ministrul afacerilor externe, Juraj Blanár.
Unul dintre rezultatele concrete ale cooperării este Acordul privind securitatea socială, intrat în vigoare la 1 octombrie 2026. Documentul permite cetățenilor care au muncit în Republica Moldova și Slovacia să cumuleze perioadele de asigurare realizate în cele două state pentru stabilirea dreptului la pensie.
Totodată, prin intermediul programului SlovakAid, Bratislava a finanțat mai multe proiecte de dezvoltare în Republica Moldova. Acestea vizează modernizarea Inspectoratului de Stat al Muncii, îmbunătățirea eficienței energetice a gimnaziilor din Hăsnășenii Mari și Inești, dar și susținerea producătorilor de fructe de pădure din Nisporeni și Găgăuzia.
În cadrul întrevederii, Maia Sandu a evidențiat și sprijinul acordat de Slovacia în situațiile dificile din primăvara acestui an. Potrivit Președinției, după poluarea Nistrului, survenită în urma bombardării de către Rusia a hidrocentralei de la Novodnistrovsk, autoritățile slovace au trimis echipamente și materiale necesare intervenției.
De asemenea, Slovacia a facilitat fluxurile transfrontaliere de energie electrică după ce atacurile rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina au provocat scoaterea din funcțiune a principalei linii electrice care deservește Republica Moldova.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat parcursul european al țării. Maia Sandu a apreciat sprijinul oferit de Slovacia și a subliniat importanța experienței acestui stat în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Președinta a declarat că Republica Moldova contează în continuare pe expertiza și susținerea Bratislavei în etapa negocierilor de aderare.

