Maia Sandu a semnat decretele. Noi numiri în diplomația Republicii Moldova

Redacția SafeNews

Sergiu Gurduza a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Portugalia. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Maia Sandu.

Totodată, șeful statului l-a numit pe Mihai Mîțu, ambasadorul Republicii Moldova în România, în funcția de ambasador, prin cumul, în Republica Serbia și în Muntenegru. Reședința acestuia va fi la București.

Sergiu Gurduza are o experiență de peste 16 ani în domeniile justiției, bunei guvernări și relațiilor externe. Acesta a fost anterior consul general al Republicii Moldova la Istanbul.

PUBLICITATE

Mihai Mîțu este diplomat de carieră cu aproape 20 de ani de experiență în Ministerul de Externe și în misiuni externe. A fost secretar general al ministerului și a condus protocolul Aparatului Președintelui. A fost diplomat în România, SUA și în țările nordice. Acesta a prezentat scrisorile de acreditare în funcția de ambasador la București la începutul lunii martie.