Locuitorii din stânga Nistrului nu vor mai avea apă caldă pe ore

Redacția SafeNews

Apa caldă, iluminatul stradal, circulația troleibuzelor revin la funcționarea normală în regiunea transnistreană. Deciziile au fost luate în cadrul unei ședințe, condusă de așa-zisul președinte al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski, privind situația în sectorul energetic.

În cadrul ședinței s-a mai stabilit că întreprinderile Uzina Metalurgică din Râbnița (MMZ) și Uzina de ciment (RCC) vor funcționa cu o sarcină minimă de 30%. Toate întreprinderile vor trebui în continuare să economisească gazul.

În case, căldura din baterii va fi crescută cu încă 10 grade din cauza frigului de afară. În caz de încălzire, acesta va fi din nou coborât.

PUBLICITATE

Încheierea stării de urgență în economie nu a fost încă discutată. Krasnoselski a menționat că adoptarea unei astfel de decizii ar trebui să fie precedată de un studiu detaliat al problemei.