Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol se pregătește pentru partida retur

Redacția SafeNews

Sheriff Tiraspol se pregătește intens pentru partida retur din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, cu NK Maribor, și continuă să facă achiziții.

Campioana Moldovei l-a împrumutat pe fotbalistul grec, Giannis Fivos Botos.

Acesta are 21 de ani şi în ultimul sezon a jucat pentru formaţia din prima ligă olandeză, Go Ahead Eagles.

PUBLICITATE

În 43 de meciuri în care a apărut în teren, Botos a marcat 7 goluri.

Jucătorul naționalei de tineret a Greciei și-a început cariera la formația Diana Ilioupolis pentru care a evoluat până în 2008.

Apoi, mijlocașul s-a transferat la renumitul club elen, AEK Atena. În 2020, el a fost împrumutat la Go Ahead Eagles.

Giannis Fivos Botos are toate șansele să-și facă debutul pentru „galben-negri” partida de la Chișinău cu Maribor.

Meciul se va disputa pe stadionul „Zimbru” în data de 26 iulie.

Recent, Sheriff a mai transferat un fotbalist din Țările de Jos, Kay Tejan, care a evoluat pentru gruparea din liga a doua, TOP Oss.