Acasă Extern Israel amână introducere permiselor ETA-IL pentru intrarea în țară

Israel amână introducere permiselor ETA-IL pentru intrarea în țară

0

Ministerul Afacerilor Externe anunță că autoritățile israeliene au amânat până la 1 ianuarie 2025 introducerea permiselor electronice obligatorii (Electronic Travel Authorization – ETA-IL) plătite pentru intrarea în țară.

Anterior, s-a anunțat că obținerea ETA-IL urma să devină obligatorie și plătită din 1 august 2024 pentru călătorii din toate țările cu care Israelul are un regim de intrare fără viză, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova.

„Site-ul pentru obținerea ETA-IL a început să funcționeze în regim de testare de la 1 iunie 2024. În această perioadă, Autoritatea pentru Populație și Imigrare a primit o serie de solicitări pentru revizuirea datei de trecere de la regimul de testare la cel operațional. Astfel, potrivit deciziei actuale a autorităților israeliene, programul pilot a fost prelungit până pe 31 decembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova având posibilitatea de a solicita autorizația fără achitarea taxei”, comunică Ministerul Afacerilor Externe.

De menționat că autorizația electronică de călătorie se obține exclusiv pe cale electronică. Procedura pentru obținerea ETA-IL este disponibilă AICI, iar informații suplimentare pot fi consultate AICI.

Potrivit MAE, din 1 ianuarie 2025, taxa pentru obținerea ETA-IL va costa 25 de NIS, aproximativ 120 de lei. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.