Acasă Politic VIDEO // Victoria Furtună critică utilizarea fondurilor publice și propune soluții pentru...

VIDEO // Victoria Furtună critică utilizarea fondurilor publice și propune soluții pentru dezvoltarea locală

0

Victoria Furtună, candidata independentă la funcția de președinte, a lansat o critică dură la adresa guvernării actuale, subliniind necesitatea unor reforme care să prioritizeze interesele cetățenilor Republicii Moldova. Într-o postare recentă, ea a abordat problemele legate de utilizarea fondurilor publice și integrarea în Uniunea Europeană.

„Această postare nu este despre a învinui guvernarea că sunt răi. Aceasta postare este despre ce trebuie făcut ca următorii guvernanți să lucreze pentru popor, nu pentru partenerii externi sau interesele personale,” a scris Furtună.

Ea a evidențiat un paradox dureros: în ciuda faptului că Republica Moldova a primit 38 de miliarde de lei sub formă de credit în ultimii patru ani, peste 200 de mii de moldoveni au emigrat.

„De ce acești 38 de miliarde de lei nu au fost direcționați spre crearea a 200 de mii de locuri de muncă?” a întrebat Furtună.

Furtună a criticat guvernarea pentru că se laudă cu investiții de 2,85 miliarde de lei în sate, ceea ce reprezintă doar 7% din fondurile primite. Ea a ridicat întrebarea unde au fost alocați restul banilor și a menționat vizita lui Chiovasi în Republica Moldova, sugerând că aceasta ar putea fi legată de investigarea acestor fonduri.

„Realitatea este mai dură: banii promiși pentru anul 2024 nu au acoperire în bugetul de stat și reprezintă doar un truc electoral,” a adăugat ea.

Pentru a remedia situația, Victoria Furtună a propus mai multe soluții:

– Acordarea de credite de 10 miliarde de lei producătorilor de energie electrică, cu reîmbursare în energie electrică, astfel încât aceste proiecte să poată fi extinse în toate domeniile, inclusiv în educație și medicină.

– Utilizarea celor 38 de miliarde de lei pentru a sprijini fabricile mici și antreprenoriatul local.

– Negocierea unor cote mai mari pentru export în cadrul integrării în Uniunea Europeană, pentru a evita limitarea exporturilor și creșterea necontrolată a importurilor.

„Banii împrumutați pot fi utilizați pentru a menține oamenii acasă și sunt sigură că mulți oameni ar risca să devină antreprenori acasă. Vor găsi ce să prelucreze: cereale, fructe, lemn, argilă, nisip, plastic, metal și alte materii prime,” a subliniat Furtună.

Ea a făcut apel la susținerea cetățenilor pentru a lucra împreună în vederea dezvoltării economice interne și pentru a nu mai favoriza economia altor state.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.