Acasă Justiţie IPRE, despre justiția din R. Moldova: Problemele necesită soluții

IPRE, despre justiția din R. Moldova: Problemele necesită soluții

0

După aproape 30 de ani de independență, „Republica Moldova continuă să se afle între-un proces de tranziție spre un sistem de guvernare bazat pe democrație și stat de drept”. Este concluzia experților Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).

Principala provocarea a acestui proces este instituirea unei justiții independente, eficiente și responsabile față de societate, susțin Ecaterina Popșoi și Cătălina Ceban.

Cel mai recent Barometru al Opiniei Publice realizat de IPP, arată că circa 67 % din populația Republicii Moldova nu are încredere în sistemul judecătoresc național.

Lipsa finalității pe cauze de rezonanță, multiple investigații jurnalistice privind modul de viață luxos al unor actori din sectorul justiției și averile acestora care nu pot fi justificate, nu fac decât să adâncească neîncrederea și să trezească mai multe suspiciuni din partea cetățenilor.

Anul trecut Ministerul Justiției a elaborat o nouă Strategie pentru asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021-2024.

Printre principalele direcții strategice ale acesteia se numără independența, responsabilitatea și integritatea actorilor din sectorul justiției, precum și calitatea, transparența și eficiența actului de justiție.

Strategia însă nu prevedea un mecanism de evaluare extraordinară a actorilor din sectorul justiției, fapt pentru care Legea privind aprobarea Strategiei, adoptată în primăvara anului curent, nu a fost promulgată de Președinta Republicii Moldova și a fost trimisă spre reexaminare Parlamentului.

În timp ce evaluarea performanțelor actorilor din sectorul justiției a devenit un subiect omniprezent în societatea noastră, mecanismele de evaluare deseori sunt realizate superficial, fără a reflecta clar motivele evaluării și modul în care evaluarea promovează aspectul de integritate și profesionalism.

Evaluarea extraordinară în sectorul justiției este un procedeu unic

Evaluarea extraordinară presupune un mecanism de evaluare a integrității, eticii și profesionalismului actorilor din sectorul justiției diferit de cele existente la moment în Republica Moldova.

Un astfel de exercițiu presupune (a) criterii de evaluare și proceduri distincte de cele deja existente, (b) asigurarea unei integrități instituționale ale organelor implicate în procesul de evaluare, dar și (c) o implicare vastă a organelor de autoadministrare CSM și CSP în vederea acumulării și furnizării informațiilor relevante referitoare la persoanele supuse evaluării.

Reieșind din experiența altor state care au implementat mecanisme de evaluare extraordinară, cum ar fi Georgia, Ucraina și Albania, succesul acestui procedeu depinde în mare parte de cadrul instituțional creat pentru a asigura evaluarea extraordinară, garantarea independenței organelor implicate în acest proces, corespunderea mecanismului cu prevederile legii supreme dar și cu recomandările Comisiei de la Veneția.

„La acest capitol, deși Georgia și Ucraina au reușit să implementeze mecanisme de evaluare extraordinară relativ eficiente, exemplul Albaniei este totuși considerat la moment cel mai complex și cu rezultate în linii mari pozitive”, punctează experții IPRE.

Implementarea în Republica Moldova a unui mecanism similar este condiționată de (a) existența voinței politice prin urmare a unui consens larg în Parlament pentru inițierea procesului de evaluare extraordinară, (b) disponibilitatea partenerilor de dezvoltare de a ajuta autoritățile naționale în elaborarea și implementarea mecanismului, dar și (c) disponibilitatea de resurse umane și financiare suficiente.

Sistemul și etapele principale a evaluării extraordinare

„Dacă ar fi să ne referim la cadrul instituțional necesar pentru implementarea evaluării extraordinare a actorilor din sectorul justiției în Republica Moldova, acesta ar putea include mai multe nivele decizionale”, mai spun experții

Mai exact, ar fi vorba despre:

  • O Misiune Internațională de Monitorizare, responsabilă de selectarea membrilor Comisiei de Evaluare, Colegiilor de Evaluare și a Colegiului Special de Apel.
  • O Comisie de Evaluare, formată din patru Colegii de Evaluare, responsabilă de elaborarea dosarului persoanei supuse evaluării. Comisia de Evaluare va dispune de dreptul de a solicita informații adiționale privind subiectul evaluării de la toate instituțiile relevante.
  • Colegiu Special de Apel, responsabil de judecarea contestațiilor contra hotărârilor Comisiei de Evaluare

„În vederea asigurării unei balanțe corecte în procesul de evaluare extraordinară a actorilor din sectorul justiției, în acest proces ar trebui incluse pe de o parte organele de autoadministrare CSM și CSP și pe de altă parte Parlamentul, Guvernul și societatea civilă. Iar raportat la subiecții supuși evaluării, în cazul Republicii Moldova considerăm oportună desfășurarea evaluării în trei etape”, se arată într-o opinie IPRE.

Prima etapă ar fi  evaluarea membrilor organelor de autoadministrare a instituțiilor care înfăptuiesc justiția.

A doua etapă ar presupune evaluarea președinților, vicepreședinților și a judecătorilor Curților de Apel, și a instanțelor de fond, a membrilor Colegiilor specializate din cadrul CSM și CSP, inspectorilor Inspecției procurorilor și a judecătorilor, procurorilor din cadrul PG, inspectorilor de integritate din cadrul ANI.

A treia etapă va include evaluarea judecătorilor și procurorilor care nu au fost evaluați în primele două etape și altor actori din cadrul sistemului de justiție și integritate, funcționari publici cu statut special.

„Această structură a subiecților supuși evaluării la o etapă mai avansată de implementare a mecanismului ar putea fi completată și cu rudele apropiate ale actorilor din sectorul justiției în contextul verificării integrității actorilor în cauză”, se mai arată în opinie.

Criteriile de evaluare extraordinară

„Evaluarea extraordinară a actorilor din sectorul justiției ar urma să se axeze pe două criterii de bază. Primul este integritatea, care include verificarea stilului de viață, corespunderea averilor declarate cu cele real deținute, respectarea conduitei și eticii profesionale și al doilea –  aptitudinile profesionale, care urmează a fi verificate prin intermediul capacităților profesionale de motivare, justificare și soluționare a cauzelor complexe, precum și nivelului de performanțe”, transmite IPRE.

„…Cel mai probabil, rezultatele acestui proces nu se vor resimți imediat, iar primele acțiuni de evaluare vor întâmpina rezistență acerbă din partea actorilor vizați, fiind invocate multiple motive, precum crearea unui volum foarte mare de cauze pendinte, blocarea justiției din Moldova, lipsa efectivă a accesului la justiției sau posturi vacante multiple în rândul judecătorilor și procurorilor. Aceste, dar și alte riscuri și constrângeri pot fi remediate prin acțiuni preliminare de pregătire a procesului”, au conchis experții IPRE.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.