Un angajat a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-un depozit de rumeguș din Sîngera, în dimineața zilei de 8 mai. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost preluat de medici și transportat la spital pentru îngrijiri.
Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:46, iar la fața locului, pe strada Tighina 115, au intervenit mai multe echipaje de pompieri și salvatori.
La sosire, echipele au constatat că focul a cuprins rumegușul depozitat într-un buncăr cu o capacitate de aproximativ 50 de metri cubi. Intervenția rapidă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea incendiului înainte ca flăcările să se extindă.
În timpul misiunii, un pompier a fost afectat de aburi, însă nu a avut nevoie de spitalizare.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.

