Republica Moldova va beneficia de un grant nerambursabil de 300.000 de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 6,6 milioane de lei, oferit de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Fondurile sunt destinate susținerii centrelor de plasament temporar pentru refugiații din Ucraina.
Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru semnarea acordului de grant dintre organizația internațională și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Banii vor acoperi o parte din cheltuielile operaționale ale celor 18 centre de plasament active în țară, planificate pentru anul 2026. Finanțarea va fi utilizată pentru salariile personalului, plata utilităților, procurarea de bunuri și servicii, consumabile, materiale de întreținere și alte costuri necesare funcționării centrelor.
Autoritățile estimează că sprijinul financiar va asigura condiții de trai și protecție pentru aproximativ 1.000 de beneficiari vulnerabili.
Acordul va intra în vigoare la data semnării și va fi valabil până la sfârșitul anului 2026. Grantul face parte din cooperarea continuă dintre Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie și Republica Moldova, începută în 2023. În ultimii ani, organizația a oferit finanțări totale de circa 2,5 milioane de franci elvețieni pentru susținerea centrelor destinate refugiaților.
Federația, cu sediul la Geneva, coordonează cea mai mare rețea umanitară din lume, care reunește 191 de societăți naționale și peste 17 milioane de voluntari.

