FOTO // Alte 7 teste COVID false și un permis contrafăcut, depistate la frontieră

Redacția SafeNews

Alți 7 cetățeni moldoveni, care dețineau teste COVID-19 falsificate și un conațional cu un permis de conducere contrafăcut, au fost depistați în patru puncte de trecere a frontierei. Potrivit informațiilor, două din incidente, unde s-au ridicat 5 teste COVID-19 neveridice, au fost consemnate la ora 01:25, la PTF Palanca, pe sensul de ieșire din țară.

Documentele, care ar fi eliberate de un laborator din Moldova, erau deţinute de două persoane – un cetățean al Ucrainei și un conațional.

Din primele verificări, polițiștii de frontieră au constatat mai multe elemente de contrafacere a testelor, ulterior bănuiala inspectorilor fiind confirmată prin faptul că declarațiile persoanelor erau imprecise.

PUBLICITATE

O oră mai târziu, alte 3 persoane au fost identificate cu testele COVID-19 falsificate. Și în acest caz, moldovenii nu au fost clari în declarații, iar actele ce le-ar fi asigurat intrarea în alte state și posibilitatea exonerării de autoizolare erau neveridice.

Și în PTF Leușeni și PTF Sculeni, doi cetățeni moldoveni și-au falsificat testele PCR COVID-19, însă au fost depistați.

Șirul ilegalităților încheie un conațional, la care s-a depistat în timpul controlului de nivelul II un permis de conducere moldovenesc, cu indici vizibili de falsificare.

Acesta a fost identificat ieri noaptea la PTF Cahul, printre pasagerii cursei Republica Moldova – Portugalia.

Este vorba despre un tânăr de 30 de ani, care a înmânat la controlul amănunțit și permisul ce aparținea altui tânăr moldovean.

La audieri, conaționalul a precizat că fusese rugat să transmită actul cu pricina posesorului când va ajunge la destinație.

Conform procedurilor legale, pe numele persoanelor s-au întocmit procese-verbale.

Acestea riscă o amendă în mărime de până la 32.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

știri.md