Fostul deputat PLDM Sergiu Ceauș și fostul președinte al raionului Criuleni, Vitalie Rotaru, au fost condamnați la opt și, respectiv, nouă ani de închisoare într-un dosar privind delapidarea banilor destinați unor proiecte finanțate inclusiv din fonduri europene.
Sentința a fost pronunțată în lipsa celor doi, iar autoritățile urmează să-i localizeze, să-i rețină și să-i escorteze la penitenciar.
Dosarul vizează două proiecte derulate în perioada 2011–2012, pentru care au fost alocate aproximativ 2,5 milioane de lei din bugetul raionului Criuleni și un grant european de 1,3 milioane de euro.
Proiectele nu au fost finalizate, iar, potrivit informațiilor din dosar, o parte dintre banii alocați ar fi fost folosită în campania electorală.
Instanța a dispus și recuperarea prejudiciului cauzat în urma delapidării fondurilor.
Sergiu Ceauș a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Vitalie Rotaru – la nouă ani. Deoarece sentința a fost pronunțată în lipsa acestora, organele de drept urmează să stabilească unde se află cei doi pentru a-i reține și escorta la locul de detenție.
Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată.

