Fără reducere la facturile de gaze. Inițiativa de anulare a TVA nu a trecut de Parlament

Redacția SafeNews

Consumatorii nu vor beneficia de o reducere a facturilor la gaze. Majoritatea parlamentară a respins proiectul de lege înaintat de opoziția „Partidul Nostru”, care prevedea anularea TVA-ului de 8% pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali.

Autorii inițiativei au argumentat că măsura ar fi redus direct costurile pentru populație cu aproximativ 8%. Potrivit calculelor prezentate, economia ar fi fost de circa 1,24 lei pentru fiecare metru cub consumat, ceea ce ar fi însemnat o reducere totală de aproximativ 400 de milioane de lei anual, la un consum estimat de 320 de milioane de metri cubi.

Proiectul nu a fost susținut nici de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe și nici de Guvern. În ședința plenară, 52 de deputați ai majorității PAS au votat împotrivă, în timp ce inițiativa a fost susținută de 41 de deputați din opoziție.

PUBLICITATE

În aceeași ședință, majoritatea parlamentară a respins și un alt proiect propus de Partidul Socialiștilor, care viza sprijinirea mediului de afaceri prin simplificarea și accelerarea rambursării TVA.

Inițiativa prevedea restituirea, pe parcursul a trei ani, a datoriilor acumulate din TVA, măsură care, potrivit autorilor, ar fi contribuit la îmbunătățirea lichidităților și la susținerea activității întreprinderilor. Proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi.