Acasă Politic Expert: Pe Dodon nu-l mai ia nimeni demult în serios în țara...

Expert: Pe Dodon nu-l mai ia nimeni demult în serios în țara asta

0

Fostul președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin, dar și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc au condus Moldova cu o „mână de fier”, fapt pentru care o parte din populația țării îi respectau, iar cealaltă parte simţea frică de aceștia.

Valeriu Pașa, expert al comunității WatchDog.md consideră că actualul președinte Igor Dodon nu se bucură nici de respectul cetățenilor, nici de frica acestora.

„Mie îmi este un pic greu să comentez atât de multe despre ultima perioadă pentru că am impresia că noi am deraiat în a discuta lucruri neserioase. Fiecare își creează câte o agendă, care dacă să o ia-i la desfăcut, vezi că în spate este goală, este o invenție pentru fiecare actor în parte. Bunăoară, președintele țării Igor Dodon, pe aceasta nu-l mai i-a nimeni în serios în țara asta demult. În schimb, el are oponenți în opoziție care încearcă să ne convingă că este un Plahotniuc în devenire. Poate este așa, dar vrem să auzim și niște argumente”, a declarat Valeriu Pașa în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Expertul comunității WatchDog.md susține că guvernul a rămas fără majoritate parlamentară în ajunul asumării răspunderii guvernului în urma acțiunilor întreprinse de către președintele Igor Dodon.

„El în momentul în care a organizat acest circ cu forțarea deputatului Gațcan să-și depună mandatul, atât de strateg este încât nu a putut lua în calcul că a doua zi nu va avea cvorum în Parlament”.

Deputatul Iurie Reniță consideră că atât Vladimir Plahotniuc, cât și Igor Dodon sunt nocivi în egală măsură. Doar că în cazul președintelui Dodon, influența care vine din direcția Federației Ruse este cu mult mai periculoasă decât evenimentele care au avut loc în trecut. Astfel, Iurie Reniță susține că rolul lui Igor Dodon în calitate de reprezentant al Rusiei nu trebuie subestimat.

Oazu Nantoi este de părerea că președintele țării a pierdut controlul majorității parlamentare și a făcut apel la scenariul cu implicarea deputatului Ștefan Gațcan.

„Atunci când Igor Dodon a reușit să-l aducă pe colegul Gațcan în Parlament, toată societatea care a dorit a văzut ce reprezintă această pretinsă coaliție și care este prețul acestei coaliții. O coaliție eșuată, absolut imorală, care se ține numai de dragul realegerii lui Dodon în funcția de președinte. Noi cu colegii vom face totul pentru ca acest scenariu să fie dat peste cap”, a declarat Oazu Nantoi.

ipn.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.