Acasă Exclusiv EXCLUSIV// DOC// Reținerile de la INI în dosarul ”Metalferos”. Ce li se...

EXCLUSIV// DOC// Reținerile de la INI în dosarul ”Metalferos”. Ce li se încriminează

1

După descinderile din aceată dimineață, în care procurorii de comun cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au percjeziționat Inspectoratul Național de Investigații al IGP, portalul SafeNews.md a intrat în posesia unor acte în care se explică de ce sunt suspectate persoanele vizate.

Acțiunile anunțate în dimineață zilei de astăzi, au loc în cadrul dosarului „Metal Feros”.

Potrivit ordonanței de reținere, care a ajuns în posesia portalului nostru, denotă că fapta a avut loc începând cu anul 2012 până în prezent.

Din materialele cauzei penale rezultă că Vladimir Plahotniuc a creat și a condus organizația criminală, prin intermediul mai multor persoane, identitatea cărora la moment nu este stabilită. Persoane care desfășurau activități infracționale în zonele ”Centru”, ”Nord” și ”Sud” ale Republicii Moldova.

Mai exact, în ordonanța de reținere a unuia dintre cei care se presupune că ar fi implicați, se indică faptul că Vladimir Plahotniuc, intenționând să creeze o comunitate criminală stabilă, care să activeze o perioadă îndelungată, cu un înalt grad de organizare și să coordoneze cu acțiunile lor, în scopul de a influiența activitatea economică a SA „Metalferos”, care constă în achiziționarea prelucrarea și și comencializarea deșeurilor de metale feroase și neferoase, inclusiv și a persoanelor fizice, în vederea obținerii de avantaje și realizări de interese economice, financiare și politice.

Din aceeași ordonanță rezultă că cel care conducea grupul criminal era Iurie Cecan, care la rândul său avea influiență asupra altor persoane care dirijau acțiunile factorilor de decizie ai SA Metalferos.

Cum se realizau aceste scheme, vedeți din documentele atașate mai jos.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.