Acasă Social După ce i-au anulat deciziile, autoritățile îl amendează pe primarul de Sângerei:...

După ce i-au anulat deciziile, autoritățile îl amendează pe primarul de Sângerei: E comandă politică

0

Primarul orașului Sângerei, Arcadie Covaliov, s-a ales cu dosar contravențional. Se întâmplă după ce acesta a participat la o slujbă religioasă, „păstrând distanța socială”, afirmă edilul.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, acesta a precizat că amenzi i-au fost aplicate atât lui, viceprimarului, cât și unei funcționare de la primărie, prezenți la slujbă. Mai mult decât atât, Covaliov povestește că a mers în lăcaș întrucât nu ar fi primit până atunci o decizie oficială a autorităților cu privire la sancționarea celor care se adună într-un grup mai mare de 3 persoane.

„În data de 26 martie, în seara de joi, domnul prim-ministru a anunțat că se interzice adunarea în grup a mai mult de trei persoane. Știți că eu stau în primărie până seara târziu. Nu apuc să văd și să aud ce se spune pe la știri. Eu am așteptat să vină ordinul. A doua zi dimineața devreme, adică 27 martie ora 8, am intrat în direct pe Facebook cu un live de la o slujbă oficiată de doi preoți. Eram eu și încă o doamnă de la primărie, pe care am rugat-o să vină să filmeze. Toți am căutat să păstrăm distanța. În scurt timp, viceprimarul care trecea pe-acolo s-a oprit pentru puțină vreme la slujbă. Acest live e pe pagina mea. Se întâmpla pe 27 dimineața, înainte să intru în primărie și să găsesc ordinul cu declarația prim-ministrului despre legea privind adunarea în grup. Dar ce credeți? Ni se fac dosare. Toate cele 5 persoane care am fost la un moment de cumpănă să ne rugăm pentru sănătatea tuturor vom fi obligate să plătim câte 20.000 de lei fiecare”

Potrivit acestuia, toate cele 5 persoane prezente – 2 preoți, primarul, viceprimarul și o funcționară – vor fi obligate să plătească amendă.

„Legea abia a intrat în vigoare, această slujbă s-a întâmplat în prima zi, la prima oră în care a fost emisă. Ce e asta dacă nu atac la persoană?”, se întreabă edilul.

Mai mult, Covaliov spune că toți cei prezenți au respectat recomandările autorităților, slujba fiind oficiată afară, iar oamenii au participat păstrând distanța socială. 

Edilul sugerează că acțiunile oamenilor legii poartă mai mult un caracter politic, amintind că el a fost cel care a încercat să impună carantina în Sângerei, dar a fost blamat și acuzatde depășirea atribuțiilor.

Amintim că Arcadie Covaliov, primarul de sângerei, a dispus intrarea în carantină a localității, după ce aici au fost depistate 3 cazuri de infectare cu coronavirus. Autoritățile raionale i-au anulat decizia, iar ulterior, și premierul Ion Chicu, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că asemenea decizii se iau de autoritățile centrale, iar în Sângerei nu ar exista motive de aplicare a unei asemenea măsuri.

sursa: deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.