Cazuri de gripă sezonieră în R. Moldova: Recomandările ANSP

Redacția SafeNews

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea epidemiologică a gripei, IACRS și SARI și monitorizarea circulației virusurilor gripale în Republica Moldova la nivel teritorial și național.

Conform datelor epidemiologice, în perioada 31 ianuarie – 6 februarie curent, morbiditatea prin IACRS s-a aflat la nivelul de intensitate joasă, atestându-se o descreștere cu 32,8% în comparație cu săptămâna precedentă. 

Pe parcursul perioadei menționate au fost înregistrate 3 cazuri de gripă sezonieră, la Chișinău, Bălți, Ialoveni, fiind spitalizată o persoană. Distribuția cazurilor după grupele de vârstă este următoarea: 0-4 ani – 1 caz; 5-14 ani – 1 caz și 30-64 de ani – 1 caz.

PUBLICITATE

În laboratoarele ANSP au fost investigate, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, persoanele cu semnele compatibile cu gripa sezonieră și persoanele cu infecții respiratorii virale acute prin metoda molecular biologică – 45 de probe, dintre care în 13 probe s-a confirmat prezența virusului SARS-CoV-2, iar într-o probă s-a confirmat prezența virusului gripal AH3N2.

ANSP recomandă respectarea în continuare a măsurilor de profilaxie nespecifice pentru evitarea îmbolnăvirilor și depistarea precoce, în sezonul gripal. 

Printre acestea ANSP menționează:

– adresarea la medic la apariția primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS și SARI; 

– izolarea bolnavilor la domiciliu, în caz de necesitate – spitalizarea; 

– evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imunocompromise, bolnavii cu afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate; 

– folosirea măștilor de protecție;

– respectarea distanței fizice; 

– igiena personală; igiena și dezinfecția mâinilor; 

– acoperirea gurii și nasului cu șervețele de unică folosință în timpul tusei și strănutului; 

– stocarea șervețelelor și măștilor folosite în containere închise (biohazard în cazul personalului medical); 

– igiena locuinței; 

– evitarea aglomerațiilor (spectacole, transport în comun, competiții sportive, congrese, conferințe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic; 

– triajul epidemiologic în unitățile preșcolare și preuniversitare, reținerea la domiciliu de către părinți a copiilor cu afecțiuni respiratorii acute, febrile; 

– acordarea asistenței medicale la domiciliu copiilor mici, persoanelor în etate și bolnavilor cronici care solicită asistență în timpul episodului epidemic.

Situația epidemiologică prin gripă și infecții acute ale căilor respiratorii, în perioada 31.01.2022-06.02.2022