Acasă Dosare de rezonanță DOSARUL Viorel Morari// Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, rămâne sub...

DOSARUL Viorel Morari// Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, rămâne sub control judiciar

0

Procurorul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, rămâne sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Informația a fost confirmată pentru SafeNews.md de către unul din avocații lui Morari. Decizia a fost adoptată în urmă cu puțin timp de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Contactat de SafeNews.md, avocatul Sergiu Moraru susține că:

Decizia este una neîntemeiată și defapt nu sunt întrunite condițiile prevăzute de CPP, prin care s-ar justifica prelungirea măsurii preventive- eliberarea provizorie sub control judiciar în privința clientului. Or, în cazul unor învinuiți în privința cărora există probe ce îi încriminează, dar sunt eliberați din detenție fără un argument plauzibil, justiția noastră este de o altă părere. Faptul dat denotă o enormă lipsă de obiectivitate. Dar, în perioada pandemiei se pare că procurorii nu au griji mai mari decât prelungirea unei măsuri preventive care este mai blândă decât măsurile instituite de autorități pe timp de stare de urgență.

Următoarea ședință de judecată va avea loc pe 3 iunie. 

Precizăm că, anterior, o ședință de judecată a fost amânată pentru că un procuror a cerut timp suplimentar pentru a face cunoștință cu materialele și demersul apărării. Avocații au cerut recuzarea procurorilor.

Judecătoria Buiucani a anulat demersul privind crearea unui grup de procurori care să prezinte învinuirea în dosarul lui Viorel Morari și a dispus ca munca să fie continuată de doi procurori și nu de patru.

Cintește și: DOSARUL Viorel Morari: O nouă ședință a fost amânată, la solicitarea instanței

SafeNews amintește că Viorel Morari a fost reținut vineri, 10 ianuarie. O zi mai târziu, acesta a fost învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte. Potrivit materialelor anchetei, în martie 2017, Morari a înregistrat ilegal plângerea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc și a inițiat un dosar penal în care ar fi fost incluse date false.

Potrivit Procuraturii Generale, Morari ar fi făcut acest lucru în interes propriu, dar și în interesul lui Vladimir Plahotniuc și a persoanelor din anturajul acestuia, în dosarul „furtului miliardului”, împiedicând, astfel, acheta obiectivă a dosarului penal.

De cealaltă parte, Morari pledează nevinovat și susține că dosarul i-a fost fabricat la comanda președintelui Igor Dodon, care se răzbună pentru că a repus pe rol dosarul finanțării Partidului Socialiștilor. Dosar care a fost clasat la începutul lunii martie.

De asemenea, pe numele lui Viorel Morari a fost inițiat încă un dosar penal. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Morari neagă și această acuzație.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.