Dosarul numit generic „Kuliok”, în care este judecat fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va fi reluat de la zero. Decizia a fost luată de judecătorii Curţii Supremă de Justiţie. Şedinţele au fost puse pe pauză încă de la sfârşitul lunii iunie, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Unii experţi în justiţie spun că în această situaţie există riscul de tergiversare a procesului, însă măsura este una legală şi dictată de schimbarea completului de judecată, scrie tvr.md.
Până în luna iunie, dosarul „Kuliok”, în Igor Dodon are statut de învinuit, a fost judecat de către Ghenadie Eremciuc, Ion Malanciu şi Stella Bleşceaga, preşedintele completului. Ion Malanciuc a fost numit judecător al Curţii Constituţionale, iar timp de cinci luni, şedinţele au fost puse pe pauză. Săptămâna trecută, părţile din dosar au fost anunţate că Malanciuc a fost înlocuit cu magistratul Vladislav Gribincea, iar dosarul va fi reluat de la zero. Prima şedinţă în completul nou de magistraţi va avea loc mâine, 25 noiembire.
MARCEL DUMBRĂVAN, şeful Procuraturii Anticorupţie: Fostul preşedinte al R. Moldova, Igor Dodon, judecat în acest dosar, nu a fost de găsit pentru un comentariu. Unul dintre avocaţii acestuia ne-a spus că mai multe detalii ne va oferi mâine, după proces.
PETRU BALAN, avocatul lui Igor Dodon: Da, noi cunoaştem că este şedinţa de judecată, mâine am fost citaţi. Prin urmare mâine vom face toate comentariile ce ţin de şedinţă. Veţi vedea că este alt judecător din complet. Asta este. Domnul Gribincea. Inclusiv aţăi fost citat şi despre faptul că se reia de la zero acets dosar? – Avem comunicate două acte de procedură, două încheieri ale instanţei, inclusiv şi ceea ce dumneavoastră spuneţi.
Dosarul „Kuliok” a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie în octombrie 2022. De atunci şi până acum, completul de magistraţi s-a modificat de cel puţin şapte ori, însă examinarea procesului nu a fost afectată. Unii experţi în justiţie spun că reluarea de la zero ar putea tărăgăna procesul.
ALEXANDRU TĂNASE, expert: Alţi experţi spun că procesele din dosarele de rezonanţă de la CSJ vor fi afectate atât timp cât autorităţile nu vor rezolva problema crizei de magistraţi din această instanţă. În prezent, la Curtea Supremă de Justiție activează doar șapte magistrati. Asta, în timp ce 65 la sută dintre funcțiile vacante rămân în continuare neocupate. Potrivit CSM, la sfârșitul lunii septembrie, pe masa judecatorilor din această instanță erau în jur de șapte mii de dosare neexaminate.
ALEXANDRU BOT, expert WatchDog:Igor Dodon este învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte că ar fi pretins de la Vlad Plahotniuc peste un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Dodon, care pledează nevinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

