Acasă Justiţie Dosar penal pentru imagini intime postate pe Internet: Explicația tânărului

Dosar penal pentru imagini intime postate pe Internet: Explicația tânărului

0

A vrut să-și mărească numărul de vizualizări pe o rețea de socializare, dar s-a ales cu dosar penal. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, originar din orașul Râșcani.

Potrivit poliției, pentru a-și promova profilul personal și a crește numărul de vizualizări, a postat pe profilul său de pe o rețea de socializare un colaj video în care apare o tânără în ipostaze intime.

În scurt timp, tânărul a fost identificat de oamenii legii.

Suspectul și-a recunoscut vina, declarând că a obținut imaginile într-un mod fraudulos.

Urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul temporar situat în municipiul Bălți, cât și la domiciliul permanent din raionul Râșcani, polițiștii au ridicat două telefoane mobile cu ajutorul cărora ultimul a săvârșit infracțiunea.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, iar tânărul riscă amendă în mărime de la 27.500 la 42.500 de lei, sau privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1 an, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor:

– să fie prudenți atunci când intră în contact pe rețelele de socializare cu persoane cunoscute și mai puțin cunoscute.

– dacă faci cunoștință cu persoane noi în viața reală sau online, ține mereu cont de regulile de siguranță. Nu spune numele tău complet, sau chiar folosește un pseudonim. La fel, nu da detalii despre unde trăiești sau unde te afli într-un anumit moment şi, desigur – nu da nimănui parola ta;

– nu accepta cereri de prietenie de la persoane pe care nu le cunoşti în viața reală, decât dacă acestea ți-au fost recomandate de părinți sau prieteni de încredere;

– informațiile despre tine ar putea fi folosite de escroci sau de agresori sexuali pentru a te ademeni. Ei pot să folosească numele tău şi numele rudelor şi prietenilor tăi pentru a începe o discuţie şi pentru a te convinge că nu sunt persoane străine;

– ține cont de faptul că majoritatea reţelelor de socializare oferă acces liber acestor „prieteni” la informațiile despre tine. Astfel, dacă pe reţelele sociale accepţi cererile de prietenie de la orice persoană, chiar dacă nu o cunoşti, aceasta va vedea tot ce postezi şi niciodată nu ştii ce va face acea persoană cu informaţia despre tine;

– protejează-ţi conturile cu parole sigure și unice. Niciodată nu folosi aceeași parolă şi pentru contul tău de e-mail. Acest lucru reduce șansele unor persoane rău intenționate să acceseze contul tău fără permisiune. Setează parole unice pentru fiecare profil din reţele de socializare, astfel încât, dacă o parolă este furată, celelalte profile să nu fie compromise;

– nu accesa link-uri suspecte, chiar dacă acestea par a fi de la prieteni. Conturile lor ar fi putut fi infectate cu viruşi sau cu un software maliţios care extrage datele personale;

– dacă accesezi link-urile postate pe pagina de profil sau trimise prin mesaje, siguranța sistemului informațional poate fi compromisă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.