Acasă Comunicate de presă Doi polițiști din Cantemir, denunțați la CNA pentru că ar fi cerut...

Doi polițiști din Cantemir, denunțați la CNA pentru că ar fi cerut și primit 200 de euro mită de la un șofer

0

Doi polițiști de patrulare din Cantemir au fost denunțați la DGT Sud a CNA pentru că ar fi cerut și primit mită de la un șofer aflat în trafic, se arată într-un comunicat de presă al instituiei.

Potrivit denunțătorului, oamenii legii ar fi stopat mijlocul de transport sub pretextul că șoferul s-ar afla la volan fiind în stare de ebrietate alcoolică. Ulterior, aceștia i-ar fi ridicat actele mașinii, iar pentru a nu documenta cazul și a-i restitui permisul de conducere și pașaportul tehnic, ar fi cerut  și primit 200 de euro. 

Pe faptele relatate, a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă. Cei doi bărbați au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și sunt cercetați în stare de libertate.  

Pentru infracțiunea ce li se incriminează, codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.

Totodată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. 

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie conducere urmărirea penală.

Notă: De la începutul acestui an, 35 de polițiști au fost reținuți de CNA și procurori, fiind bănuiți de acte de corupție.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.