Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a decis să-l întrebe pe Alexandru Stoianoglo dacă Procuratura Generală cel puțin a identificat câte comisioane a încasat Moldindconbank și ce profit legal a făcut datorită Laundromatului. Din 22 miliarde Dolari SUA, comisioanele s-ar putea ridica la ordinul sutelor de milioane.
Conform lui Alaiba, Laundromatul Rusesc a fost cea mai mare operațiune de spălare de bani din istorie. Au fost identificate 80 miliarde Dolari SUA, dintre care 22 miliarde Dolari SUA au trecut prin Moldova. Bănci din Estonia sau Danemarca care au participat în schemă și au înregistrat profituri generoase, au renunțat la profituri în favoarea statului. În Moldova toată schema de spălare de bani a avut loc printr-o singură bancă. Moldindconbank.
În solicitarea adresată procurorului general, de asemenea, Alaiba a întrebat dacă „poate, s-a întreprins ceva referitor la aceste sume identificate. Nu de alta, dar dacă tot nu sunt bani, dacă e pandemie, criză economică și secetă, câteva sute de milioane nu ar strica deloc în buget.”
Totodată, Alaiba susține că la tema miliardului e doar vorbă și nimic rezultate, iar la tema Laundromatului nici vorbă nu este.
Prin intermediul unei postări pe facebook acesta a adăugat că în perioada actuală mai multe instituții ale statului, inclusiv Parlamentul, sunt clienți fideli anume la această bancă. E aceeași bancă care oferă deputaților carduri Gold și dobânzi generoase la contul curent.



