DOC // CSJ a respins o nouă cerere de strămutare a dosarului lui Ilan Șor

Redacția SafeNews

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins o nouă cerere de strămutare de la Curtea de Apel Cahul a dosarului în care liderul Partidului Politic „Șor”, deputatul Ilan Șor, este învinuit de escrocherie și spălare de bani. Se întâmplă pentru a zecea oară în ultimele luni, când avocații lui Șor au tot solicitat ca dosarul să fie examinat de o altă instanță, egală în grad, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

Încheierea CSJ a fost pronunțată în data de 5 august și este irevocabilă.

În susținerea solicitării sale, avocatul Aureliu Colenco a invocat o serie de motive. Apărătorul lui Ilan Șor a făcut trimitere inclusiv la niște declarații ale procurorului general Alexandru Stoianoglo, care ar fi sugerat într-o emisiune televizată că „desfășurarea normală a procesului și soluționarea obiectivă, completă și rapidă a cauzei penale nu poate fi asigurată de către Curtea de Apel Cahul”.

PUBLICITATE

Magistrații CSJ au constatat că circumstanțele de mai sus, invocate de avocat, nu sunt relevante și nu pot servi temei pentru strămutarea cauzei.

decizie CSJ Ilan Șor by Irina Miron