Acasă Sport „Doar 5 jucători au existat pe teren”. Analiză dură după o nouă...

„Doar 5 jucători au existat pe teren”. Analiză dură după o nouă remiză norocoasă a Barcelonei

0
„Granada a pus și mai multă sare pe rana Barcelonei”, susține publicația spaniolă Marca, după o remiză scoasă norocos, în ultimul minut. Sursa citată îi face o analiză dură a echipei lui Ronald Koeman și susține că „Barca nu mai este la fel de înspăimântătoare, iar rivalii și-au pierdut respectul față de catalani”.

Analiză dură a echipei Barcelonei din acest sezon

Chiar înainte de plecarea lui Messi se prevestea o criză profundă a catalanilor, mai ales după pandemia de COVID-19, iar noul președinte, Joan Laporta, chiar a subliniat că ceea ce a găsit în urma fostului președinte, Josep Maria Bartomeu, este greu de reparat și va necesita timp.

A rezultat o echipă „low-cost” a Barcelonei în acest sezon, după ce s-au făcut tot felul de reduceri de peste tot. Însă ca și cum nu era suficient, nici jucătorii par că nu se mai străduiesc să dea totul. Cel puțin așa susține sursa menționată, care precizează că „doar Ter Stegen, Eric García, Busquets, De Jong și Memphis au existat pe teren”.

Astfel, micuța Granada, care încă nu are nicio victorie în acest sezon, a profitat și a înscris a doua oară la rând pe Camp Nou. 

Barcelona are 3 victorii, două remize și o înfrângere în meciurile oficiale din acest sezon

„Machis a arătat ca Usain Bolt pe lângă Dest”, se arată în sursa citată, care a dat un titlu sugestiv situației actuale: „Această Barcelona e la ani lumină de Barca”.

Jocul catalanilor nu i-a mulțumit nici pe cei doar 27.000 de spectatori de pe Camp Nou, care nu mai aveau răbdare pe final.

Un amănunt remarcat de Marca este acela că Ronald Koeman a încercat și artificii tactice, când l-a introdus pe Pique în minutul 74, dar nu pe postul său obișnuit, cel de fundaș central, ci pe cel de mijlocaș.

Două remize și 3 victorii are Barcelona în acest sezon din La Liga. Pe lângă asta, catalanii mai au o înfrângere dură cu Bayern în Champions League, 0-3.

Rezultatele Barcelonei din acest sezon: 4-2 cu Real Sociedad, 1-1 cu Athletic Bilbao, 2-1 cu Getafe, 0-3 cu Bayern și 1-1 cu Granada.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.