Accelerarea integrării europene și atragerea investițiilor străine au fost principalele subiecte discutate de premierul Alexandru Munteanu cu deputatul german în Bundestag, Tilman Kuban.
În cadrul întrevederii, șeful Executivului a declarat că Guvernul își concentrează eforturile pe două direcții majore, apropierea de Uniunea Europeană și relansarea creșterii economice. Potrivit acestuia, autoritățile își propun să grăbească implementarea reformelor și să creeze condiții mai atractive pentru investitorii străini.
Premierul a menționat că ritmul reformelor este apreciat la nivel european, iar obiectivul actual este creșterea vitezei de aplicare a acestora în sectoarele cheie.
La rândul său, Tilman Kuban a felicitat autoritățile de la Chișinău pentru progresele realizate pe calea europeană și a dat asigurări că Germania va continua să sprijine Republica Moldova în domeniile prioritare. „Vedem multe progrese și vă vom sprijini în continuare în domeniile necesare”, a spus oficialul german.
Discuțiile au vizat și măsuri concrete pentru stimularea investițiilor. Interlocutorii au vorbit despre rolul Camerelor de Comerț, avantajele oferite de Zonele Economice Libere și necesitatea atragerii companiilor mari pe piața locală. Printre domeniile cu potențial pentru investiții au fost menționate sectorul financiar, IT și agricultura modernă.
Totodată, oficialii au abordat și evoluțiile din mediul de securitate regional, în contextul situației din regiune.

