Acasă Politic Orașul Căușeni a rămas fără primar. CEC anunță când vor avea loc...

Orașul Căușeni a rămas fără primar. CEC anunță când vor avea loc alegeri

0

Anatolie Donțu, edilul orașului Căușeni din partea Platformei „Demnitate și Adevăr”, pierde fotoliul de primar după ce Curtea Supremă de Justiție a respins recursurile înaintate de Donțu împotriva deciziei ANI prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Mai exact, Donțu a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de primar, pe o perioadă de trei ani.

„În temeiul Încheierii Curții Supreme de Justiție din 3 aprilie 2024, persoana în cauză fost înscrisă, la această dată, în Registrul persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pe un termen de trei ani”, anunță CEC.

În acest sens, Comisia Electorală Centrală a stabilit că pe data de 17 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi în orașul Căușeni.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.