Acasă Anticipate 2021 Desfășurarea anticipatelor 11 iulie peste hotare, discutată de secretarul general al MAEIE...

Desfășurarea anticipatelor 11 iulie peste hotare, discutată de secretarul general al MAEIE cu reprezentanții Rețelei ENEMO

0

Secretarul general al MAEIE Eugeniu Revenco a discutat cu reprezentanții misiunii internaționale de observare a alegerilor din partea ENEMO despre organizarea peste hotare a alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021. Interlocutorii au abordat stadiul pregătirilor pentru scrutinul parlamentar, în special în ceea ce privește organizarea alegerilor în străinătate.

Eugeniu Revenco a informat interlocutorii despre rolul ministerului în acest exercițiu, care, conform atribuțiilor stabilite, va dispune măsurile necesare pentru a permite unui număr cât mai mare de cetățeni moldoveni aflați în străinătate să-și exercite dreptul la vot. În acest sens, diplomatul moldovean a solicitat inclusiv expertiza și recomandările ENEMO privind cele mai bune practici acumulate în această perioadă, luând în considerare și experiența scrutinului precedent din noiembrie 2020.

În cadrul discuției, oficialul moldovean a fost informat că Misiunea de Observarea a Alegerilor ENEMO va prezenta Raportul Interimar la sfârșitul lunii iunie, Constatările preliminare la data de 12 iulie și Raportul Final asupra monitorizării alegerilor – în decurs de două luni după desfășurarea alegerilor.

La rândul său, șeful-adjunct al misiunii de observare ENEMO, Elene Nizharadze, a reiterat necesitatea pentru autoritățile de la Chișinău de a asigura alinierea la cele mai înalte standarde democratice, scopul principal al misiunii de observare fiind de a îmbunătăți transparența viitorului proces electoral, pentru a evalua integritatea și compatibilitatea acestuia cu standardele internaționale și legislația internă, precum și pentru a oferi recomandări pentru domeniile potențiale de îmbunătățire.

Comisia Electorală Centrală a acreditat drept observatori internaționali pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 un număr de 13 persoane din partea ENEMO. Anterior, rețeaua ENEMO a observat toate alegerile desfășurate în Republica Moldova începând cu anul 2016 (Prezidențiale 2016, Parlamentare 2019, Locale 2019, Prezidențiale 2020).

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.