Acasă Comunicate de presă Curtea Constituțională: Bunurile lui Plahotniuc de jumătate de miliard rămân sub sechestru

Curtea Constituțională: Bunurile lui Plahotniuc de jumătate de miliard rămân sub sechestru

0

Cele 52 de bunuri ale lui Vladimir Plahotniuc, în valoare de aproape jumătate de miliard de lei, vor rămâne în continuare sub sechestru. O decizie în acest sens a fost luată de către Curtea Constituțională, după ce avocatul fostului lider PDM a cerut instanței supreme să se pronunțe pe marginea unor pretinse încălcări, admise de către organele statului în raport cu beneficiarul efectiv al bunurilor sechestrate.

”Autorul celor 12 sesizări a invocat că normele contestate permit aplicarea sechestrului pe bunurile unor persoane care nu au vreun statut în cauza penală în care se solicită aplicarea sechestrului. În sesizări s-a menționat că aceste prevederi încalcă dreptul persoanei de acces liber la justiție, dreptul de a-şi cunoaște drepturile și îndatoririle și dreptul de proprietate. Curtea însă a considerat toate sesizările, depuse de avocatul lui V. Plahotniuc, inadmisibile”, se arată în comunicatul CNA.

Amintim că, ARBI a indisponibilizat 52 de bunuri de peste 486 de milioane de lei în cadrul cauzelor penale cu denumirea generică frauda bancară. 

Printre acestea se numără 11 automobile, 11 imobile, o încăpere nelocativă, 5 capitaluri sociale, 17 construcții locative și nelocative, dar și 4 conturi bancare. Din numărul total de bunuri, sechestrate de ARBI, 41 au fost identificate pe teritoriul țării, alte 11 – în Elveția (7), Franța (1) și în România (3).

ARBI precizează că procesul de recuperare a bunurilor infracționale va fi finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. 

Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.