Acasă Justiţie Curtea Constituțională a restituit sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor

Curtea Constituțională a restituit sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului Șor

0

Președinta Curții Constituționale (CC) Domnica Manole a emis joi, 10 noiembrie, o dispoziție prin care se restituie sesizarea depusă referitor la verificarea constituționalității Partidului Șor, în vederea lichidării neajunsurilor.

Domnica Manole a constatat că sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională înainte ca să fie publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova.

„Examinând respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de formă a unei sesizări, la etapa primirii acesteia, stabilite de articolul 39 din Codul jurisdicției constituționale, președintele a constatat că sesizarea a fost depusă ca urmare a adoptării Hotărârii Guvernului nr. 764 din 9 noiembrie 2022. Condițiile intrării în vigoare a Hotărârilor Guvernului sunt stabilite de articolul 102 alin. (4) din Constituție. Acest articol prevede că „Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau ordonanţei”, a explicat Curtea Constituțională.

„În această cauză, la etapa primirii sesizării, președintele a observat că Hotărârea Guvernului nr. 764 din 9 noiembrie 2022 prin care a fost aprobată sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității Partidului Politic „Șor” nu a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Având în vedere că nepublicarea hotărârii în discuție atrage inexistența sa, Președintele a conchis că sesizarea nu îndeplinește condițiile de formă stabilite de articolul 39 alin. (2) lit. f) din Codul jurisdicției constituționale”, a mai argumentat Curtea Constituțională.

Din acest motiv, Domnica Manolee a dispus să se restituie sesizarea, în vederea lichidării neajunsurilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.