Acasă Justiţie DOC// Condamnat primăvara – eliberat vara. Traficantul de heroină cu epoleți din...

DOC// Condamnat primăvara – eliberat vara. Traficantul de heroină cu epoleți din ex-DOS, pus în libertate de judecători

0

Ex-ofițerul din cadrul fostei Direcțieii Operațiuni Speciale din cadrul INI, Vitalie Lozovan, care în primăvara acestui an a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiind învinuit de organizare unui grup criminal specializat în trafic de heroină, a fost eliberat din detenție la aproximativ 4 luni de la condamnare.

PCCOCS a stabilit în cadrul procesului de judecată, că ofițerul de investigații, Vitalie Lozovan, a creat un grup criminal organizat pentru comercializarea ilegală a heroinei și în perioada august – octombrie 2016, folosindu-se de situația de serviciu, a transmis spre realizare membrilor grupării, în mai multe tranșe, 390 grame de heroină, ceea ce prezintă proporții deosebit de mari, care urmau să o distribuie consumătorilor finali în cluburile de noapte din Chișinău.

Ulterior, în luna aprilie, anul curent, într-un comunicat de presă al PCCOCS se anunța că:

„În instanța de judecată șase inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor comise, solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor acumulate la etapa de urmărire penală, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În rezultat, membrii grupului criminal organizat au fost condamnați în total la 64 de ani de închisoare, pe termene cuprinse între 7 și 10 ani de închisoare. Capul grupării criminale( n.r. Vitalie Lozovan), activitatea căruia a fost destructurată, a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de 5 ani”.

Însă la nici aproximativ patru luni de la condamnare, după ce magistrații de la Curtea de Apel au redus termenul de detenție a lui Vitalie Lozovan, iar acesta ar fi 

invocat probleme de sănătate, a fost eliberat din pușcărie.

Într-un răspuns la o solicitare oficială din partea Deschdie.MD, în adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor, se confirmă eliberarea lui Lozovan, însă fără a oferi mai multe detalii.

„Deținutul Vitalii Lozavan a fost eliberat din detenție la 14.07.2020 în temeiul hotărârii judecătoriei Chișinău (Ciocana), cu aplicarea art.91 Cod Penal, ”eliberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen” . La aplicarea art.91 CP Administrația Națională a Penitenciarelor pregătește setul necesar de materiale și le înaintează, la solicitarea instanței de judecată, pentru examinare”, se menționează în răspunsul ANP.

Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al ANP, ne-a explicat că, atunci când deținutul împlinește un anumit termen de detenție, este în drept să depună cerere în instanță, iar la cerere se anexează termenul împlinit și posibilitatea aplicării art. 91.

„Când deținutului i se împlinește termenul stabilit de legislație, el depune cerere în instanță, respectiv se examinează și judecata decide, îl eliberează condiționat înainte de termen sau nu”, explică Pantea.

Extras din art. 91

 Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 18 ani, a executat efectiv:

a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave;

c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8).

Decizia instanței de fond prin care a fost condamnat Lozovan la 13 ani de pușcărie a fost atacată la Curtea de Apel, iar magistrații au decis ca să-i reducă termenul de detenție cu zece ani, condamnându-l pe ultimul la 3 ani și șase luni de pușcărie.

Solicitat telefonic, Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt la PCCOCS, a declarat pentru Deschide.MD că procurorii PCCCOCS au atacat decizia Curții de Apel prin care Lozovan a fost condamnat la doar 3,6 ani închisoare (comparativ cu cei 13 ani solicitati de procuror și obținuti în baza hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana).

„Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat pozitiv în privința admisibilității recursului procurorilor, programat spre examinare pentru data de 20 octombrie 2020. Amintim, numitul este 1 din cele 9 persoane trimise pe banca acuzaților de către PCCOCS într-un dosar de organizare a traficului de droguri. De asemenea, acesta este 1 din cei 3 inculpați care nu au cooperat și nu și-au recunoscut vinovăția. Procurorii notează că deși acesta este acuzat de circulația drogurilor în calitate de organizator și coautor, sentința pronunțată în privința dânsului a fost prea blândă. – Mai blândă chiar și decât cele pronunțate în privința unor figuranți din același dosar în calitate de coautori (care nu au fost și organizatori concomitent, ca în cazul lui). Prin urmare, procurorii consideră ilegală decizia Curții de Apel Chișinău, inclusiv din cauza unor erori de drept, dar și al individualizării pedepsei față de numit. Drept rezultat, acuzatorii de stat au contestat decizia la CSJ”, a specificat reprezentantul PCCOCS.

Lozovanu a fost reținut la data de 26 octombrie 2016, împreună cu alte 12 persoane, dintre care un lucrător medical, după ce procurorii din cadrul PCCOCS în colaborare cu angajații Direcţiei Antidrog a INI au efectuat 28 de percheziții într-un dosar privind traficul ilicit de heroină.

Gruparea a fost documentată de oamenii legii timp de trei luni, timp în care s-a stabilit că aceștia ar fi făcut „afaceri” cu heroina care era adusă prin contrabandă pe teritoriul Moldovei și prin intermediul lui Lozovanu, iar ulterior era livrată furnizorilor, printre care doi chelneri de la un club de noapte și un medic.

Procurorul Dumitru Ștefârță declara atunci că această grupare a reușit să vândă o cantitate de aproximativ jumătate de kilogram de heroină, din care au obținut o sumă de aproximativ 700 de mii de lei, iar 90 la sută dintre acești bani erau încasați de colaboratorul de poliție care a fost reținut, restul de 10 la sută — de către ceilalți intermediari.

În total, au fost efectuate 28 de percheziții, în urma cărora au fost depistate 30 g de heroină, 2 kg de marijuana, peste 150 de mii de lei și au fost reținute 12 persoane.

Ulterior, în 2017, Lozovan a fost eliberat din închisoare, din motiv că expirase un an de când s-a aflat în arest preventiv, dar nu a fost pronunțată o decizie în privința sa, însă a fost reținut din nou de către procurorii PCCOCS chiar la ieșirea din Penitenciarul nr. 13, fiind suspectat într-un alt dosar pornit pe numele său pentru trafic de influență și acte de corupție.

Prin rechizitoriu, Lozovan Vitalie a fost învinuit în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 326 alin. (3) lit. b) Cod penal, traficul de influență.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 30 ianuarie 2019, Lozovan Vitalie a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime 2000 (două mii) unități convenționale, echivalente cu 20 lei, ceea ce constituie suma 40000 (patruzeci mii) lei. Ținând-se cont de termenul aflării inculpatului în stare de arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare, de la 26.10.2017 până la 02.04.2018, și anume 5 luni și 7 zile, Lozovan Vitalie a fost liberat complet de executarea pedepsei cu amendă în sumă de 40000 (patruzeci mii) lei, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (5) Cod penal. A fost respinsă cerința acuzatorului de stat cu privire la compensarea de către inculpat cheltuielilor judiciare suportate de stat la investigarea prezentei cauze penale, în sumă 743 lei.

„Lozovan Vitalie în perioada lunilor august-octombrie 2016, deținând funcția de ofițer superior de investigații a Biroului crime grave a Serviciului poliției criminale a inspectoratului de poliție Ciocana a DP, mun. Chișinău, realizându-și intenția de tindere și primire de bani ce nu i se cuvin, susținând că va influența persoanele publice responsabile de combaterea traficului ilicit de droguri să nu îndeplinească acțiuni de înregistrare a informației privind faptul comercializării drogurilor și să-i asigure protecția lui Bargan Valeriu în vederea realizării drogurilor, personal a primit de la Bargan Valeriu câte 2000 lei lunar, pentru sine, afirmând că banii sunt destinați pentru alți angajați ai IP Ciocana, acțiuni contrare exercitării funcțiilor sale de serviciu. Astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiunile sale inculpatul Lozovan Vitalie a comis infracțiunea prevăzută de art. 326 alin. (1) Cod penal, cu semnele calificative: pretinderea și primirea, personal, de bani, pentru sine, de către o persoană care are influență asupra unei persoane publice, pentru a-l face să îndeplinească sau nu, ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite”, se menționează în decizia judecătorească.

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2019, au respins ca fiind nefondate apelurile procurorului și avocatului în numele inculpatului, cu menținerea sentinței instanței de fond fără modificări.

Ulterior, în luna mai anul curent, Curtea Supremă de Justiție, a casat decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.