România își menține angajamentul de a sprijini consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, inclusiv prin susținerea proiectului energetic dezvoltat de compania Energo Continent la Vulcănești.
Anunțul a fost făcut de ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu, după o întrevedere în cadrul căreia au fost analizate stadiul proiectului și provocările apărute în procesul de implementare.
Potrivit diplomatului, investiția are o importanță strategică, atât prin contribuția pe care o poate avea la independența energetică a Republicii Moldova, cât și prin cooperarea dintre România și Statele Unite în domeniul securității energetice.
„România rămâne un actor relevant și un partener activ pe dimensiunea energetică și va continua să sprijine consolidarea rezilienței energetice a Republicii Moldova”, a transmis Cristian Leon Țurcanu.

