Acasă Istorii din spatele culisei Costiuc: În PAS ar exista divergențe, iar în rol principal este Spînu

Costiuc: În PAS ar exista divergențe, iar în rol principal este Spînu

0

În interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) ar exista unele divergențe, iar fracțiunea PAS din Parlament ar fi divizată în două, una din grupurile de deputați fiind controlată de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Declarația a fost făcută liderul Partidului „Demnitate și Adevăr”, Vasile Costiuc, în cadrul unei emisiuni televizate.

Vasile Costiuc a povestit în cadrul emisiunii un incident din cadrul unei ședințe a Fracțiunii parlamentare PAS din Parlament, care s-ar fi finisat cu scandal.

„Trei săptămâni în urmă, în cadrul ședinței parlamentare a Fracțiunii parlamentare a PAS a fost o discuție extrem de dură, cu ridicări de voce în care deputații din majoritatea parlamentară au zis: „Băieți tot înțelegem, dar haideți să invităm între noi, în ședință fiind, ministrul Economiei și cel al Finanțelor, pentru că Inspectoratul Fiscal se subordonează Ministerului Finanțelor și să ne spună câți bani au venit din amendamentele votate de noi deputații”, pentru că pe ei îi întreabă oamenii prin sate când merg câți bani au venit la bugetul de stat. Știți ce s-a mai întâmplat? Cei doi miniștri pe care i-a invitat la ședința Fracțiunii, nu în plen ca să-i facă de rușine și să știe și socialiștii, nu au venit la Fracțiune. Tu ca ministru iești obligat să vii, când deputații te cheamă”, a spus Costiuc.

Liderul Partidului „Democrația Acasă” susține că, la acea ședință s-ar fi prezentat doar Andrei Spînu, care nu a fost invitat și a încercat să le i-a apărarea celorlalți doi miniștri, însă fără succes.

„A venit Andrei Spînu și a încercat să le ia apărarea. S-au certat între ei, iar o parte din deputați au plecat într-un restaurant din centrul Capitalei și au făcut ședință. Sunt imagini video. Andrei Spînu, în cămașă cu mânicile resuflecate cu o fracțiune din PAS pe care probabil el o controlează. Au avut discuții extrem de dure. Lumea i-a întrebat „unde-s banii?”, a mai spus Costiuc.

Totodată, Vasile Costiuc crede că președinta țării, Maia Sandu, ar cunoaște despre divergențele care au loc în interiorul Fracțiunii PAS.

„Eu acuma ce vă spun sunt lucruri extrem de dure și de dubioase care se întâmplă în interiorul pasului și credeți-mă că dacă doamna președinte Maia Sandu, probabil știe foarte bine tot ce se întâmplă interiorul în fracțiunii, ținând cont de prezența oligarhilor, a bandiților, a rușilor, a cui vrei și elementele vulnerabile din interiorul pasului. Dacă doamna președinte nu le strânge piulițele la fraieri ăștia care caută acum se destabilizează fracțiune PAS, cred că ne-am putea să ne trezim cu două fracțiuni și cu un alt Guvern care să nu fie chiar așa de galben. Eu presupun că probabil se dorea de mult schimbarea primului-ministru, dar doamna președintă, Maia Sandu, se teme să meargă la pasul ăsta. Ei puteau să o înlocuiască pe doamna Gavrilița demult. După logica mea simplă, guvernarea PAS sau doamna președinte Maia Sandu înțelege foarte bine că o jumătate din fracțiunea pe care ea a adus-o în Parlament s-ar putea să-l propună prim-ministru pe Andrei Spînu și dacă ceilalți nu vor dori să-l votez, ne pomenim într-o criză care merge pe mâna celor care strâng astăzi în stradă”, a conchis Costiuc.

Precizăm că, anterior la fel s-a vehiculat că în interiorul PAS ar fi unele divergențe, iar în „rol principal” ar fi inclusiv ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.