Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul pentru un proiect de lege care prevede acordarea unui ajutor financiar suplimentar de 3.000 de lei pentru copiii cu dizabilități.
Inițiativa legislativă aparține deputatei Ludmila Adamciuc și are scopul de a consolida sprijinul social pentru familiile care îngrijesc copii cu nevoi speciale.
Potrivit proiectului, în fiecare an, în luna iunie, copiii cu dizabilități vor beneficia automat de această alocație suplimentară, fără depunerea unei cereri.
Autorii documentului susțin că măsura urmărește compensarea cheltuielilor legate de îngrijire, recuperare, mobilitate și integrare socială.
De acest sprijin ar urma să beneficieze 13.582 de copii, iar pentru implementarea măsurii vor fi alocate din bugetul de stat peste 41 de milioane de lei.
Conform legislației actuale, copiii cu dizabilități primesc până la vârsta de 18 ani o alocație socială echivalentă cu pensia minimă pentru persoanele cu dizabilități.
În prezent, copiii cu dizabilități severe beneficiază de o alocație lunară de 2.448,50 lei, cei cu dizabilități accentuate de 2.285,27 lei, iar copiii cu dizabilități medii de 1.632,34 lei.
Proiectul urmează să fie examinat în plenul Parlamentul Republicii Moldova, iar după adoptare va intra în vigoare la 1 iunie 2026.


