Condițiile puse de Xavi când s-a înțeles cu Barcelona. Secretul pentru ca jucătorii să nu se mai accidenteze pe capete

Redacția SafeNews

Xavi s-a înțeles cu Barcelona și va fi prezentat săptămâna viitoare, însă acordul cu catalanii presupune și niște condiții.Condițiile puse de Xavi pentru a semna cu Barcelona. Pe lângă condiția plecării lui Luuk De Jonk, fostul mare mijlocaș a cerut ca echipa să facă o restructurare a departamentului medical. Aici ar urma să revină Ricard Pruna, care a părăsit echipa în septembrie 2020, după ce lucrase 25 de ani în cadrul clubului.

Odată cu revenirea acestuia, Xavi este convins că șirul accidentărilor se va diminua.

De altfel, una dintre condițiile puse de Xavi a fost renunțarea lui Ousmane Dembele, un obișnuit al accidentărilor extrem de dese. În locul său, Xavi l-ar dori pe Raheem Sterling.

PUBLICITATE

Raheem Sterling ar urma să ajungă la Barcelona

Pe lângă readucerea lui Ricard Pruna, Xavi ar dori să vină la Barcelona cu tot stafful său, cel cu care a lucrat și la Al-Sadd și care cuprinde 7 persoane: secunzii Oscar Hernandez (fratele lui Xavi) și Sergio Alegre, preparatorul fizic Ivan Torres, fizioterapeutul Carlos Nogueira și scouterii David Prats, Toni Lobo și Sergio Garcia.

Tehnicianul de 41 de ani a discutat deja despre venirea lui Raheem Sterling de la City și și-a dat acordul pentru mutare.

În plus, Xavi a cerut și aducerea unui fundaș central, în persoana lui Joules Kounde, de la Sevilla. Fundașul francez de 22 de ani ar costa însă 70 de milioane de euro.