Comisia Electorală respinge contestațiile privind participarea ministrului Muncii, Alexei Buzu, în acțiuni electorale

Redacția SafeNews

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va fi sancționat în cazul contestațiilor privind participarea ministrului Muncii, Alexei Buzu, la acțiuni de campanie, fără a fi suspendare din funcție.

Comisia Electorală Centrală a fost sesizată în acest sens de două formațiuni politice — Partidul Politic „Partidul Nostru” și Partidul Național Moldovenesc — precum și de candidata independentă Olesea Stamate, transmite Agenția de ştiri IPN.

CEC a examinat contestațiile și le-a respins, motivând că pretinsele încălcări ale legislației electorale, prin participarea ministrului Alexei Buzu la acțiuni de campanie, nu s-au confirmat.

PUBLICITATE

Autoritatea electorală a constatat că ministrul Alexei Buzu nu se regăsește pe lista de candidați a Partidului Acțiune și Solidaritate și că a participat la evenimentele invocate în afara programului său de muncă.