Comisia Electorală Centrală a respins notificarea depusă de primarul satului Gaidar, UTA Găgăuzia, Ilia Chiosea, privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc Gaidar.
Potrivit unui comunicat al CEC, primarul a invocat faptul că, timp de șase luni consecutive, consiliul sătesc nu ar fi adoptat nicio decizie, situație care, în opinia sa, ar justifica dizolvarea de drept a autorității deliberative.
În urma examinării actelor prezentate, Comisia Electorală Centrală a constatat însă că, în ședința Consiliului sătesc Gaidar din 6 aprilie 2026, au fost adoptate decizii. De asemenea, CEC a stabilit că, la ședința din 13 decembrie 2025, persoanele vizate într o decizie privind ridicarea mandatelor au participat efectiv la exercitarea dreptului de vot.
Potrivit Comisiei, aceste constatări contrazic afirmațiile privind lipsa adoptării deciziilor de către consiliu în perioada invocată de primar.
Hotărârea CEC urmează să fie comunicată consilierilor din cadrul Consiliului sătesc Gaidar de către secretarul Consiliului.

