Acasă Uncategorized Cazul Navalnîi: Rusia denunţă ”acuzaţiile nefondate şi ultimatumurile” germane

Cazul Navalnîi: Rusia denunţă ”acuzaţiile nefondate şi ultimatumurile” germane

0

Moscova a protestat miercuri pe lângă ambasadorul german împotriva „acuzaţiilor nefondate şi ultimatumurilor” ţării sale în ceea ce priveşte otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi şi a avertizat că un refuz de a transmite dosarul acestuia autorităţilor ruse ar fi considerat o „provocare grosolană şi ostilă”, relatează AFP.

Ministerul de externe rus a estimat, de asemenea, într-un comunicat, că guvernul german se foloseşte de afacerea Navalnîi pentru „a discredita pe scena internaţională” Rusia.

Potrivit acestui comunicat, Moscova a cerut ca Berlinul să-i furnizeze „toate datele medicale, inclusiv materialele biologice, rezultatele examinărilor şi eşantioanele de teste” ale lui Navalnîi pentru „studiul aprofundat şi verificarea lor de către specialişti” ruşi.

„Absenţa acestor documente va fi considerată un refuz al guvernului federal german de a stabili adevărul în cadrul unei anchete obiective” asupra a ceea ce i s-a întâmplat principalului opozant rus, a adăugat MAE rus.

„Toată responsabilitatea şi consecinţele unei astfel de politici vor cădea asupra guvernului federal german şi a aliaţilor săi din NATO şi Uniunea Europeană”, a avertizat instituţia.

Navalnîi, opozantul numărul unu al Kremlinului, cunoscut pentru anchetele sale anti-corupţie şi organizarea de numeroase manifestaţii, este spitalizat la Berlin după ce a fost otrăvit în Rusia cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, potrivit medicilor germani.

Germania şi celelalte state occidentale au somat Kremlinul să explice ce s-a întâmplat cu Navalnîi şi să-i aducă „urgent” pe autorii otrăvirii în faţa justiţiei.

UE a menţionat posibile sancţiuni, iar Berlinul a anunţat că nu exclude îngheţarea lucrărilor la gazoductul realizat împreună cu Rusia, Nord Stream 2.

La rândul său, Rusia pune sub semnul îndoielii această versiune şi denunţă o „campanie de dezinformare” care are drept obiectiv impunerea de noi sancţiuni.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.