Acasă Anticipate 2021 Cât costă un mandat de deputat în noul Parlament al R. Moldova

Cât costă un mandat de deputat în noul Parlament al R. Moldova

0

În campania electorală candidații pentru funcțiile de deputați în noul Parlament s-au întrecut în acțiuni de promovare a imaginii în fața alegătorilor. Aceasta a inclus cheltuieli care diferă de la un partid la altul. Suma cheltuielilor raportată la rezultatul scrutinului și respectiv, la locurile în plen arată cât de costisitoare sunt funcțiile de deputaților pentru fiecare dintre cei trei concurenți electorali care au intrat în noul Legislativ, transmite SafeNews.md cu referire la Agora.md.

Cel mai scump costă un mandat de deputat pe listele Partidului ȘOR. Echipa a cheltuit în campania electorală 5.370.600 de lei.

Mai puțin decât ceilalți doi concurenți electorali, dar și mandate obținute sunt mai puține- doar șase. Astfel, un fotoliu de parlamentar al Partidului ȘOR costă 895.000 de lei.

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor au cheltuit în campania electorală 6.392.130 lei, iar în Parlament intră cu 32 de mandate de deputat. 

Astfel, un fotoliu în plen i-a costat pe socialiști și comuniști aproape 200.000 lei (mai exact 199.754 lei).

Aproape în jumătate costă mandatul de deputat pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate, deși au cheltuit cel mai mult în această campanie electorală, comparativ cu ceilalți doi concurenți electorali. Aceasta datorită rezultatelor obținute. 

Cheltuielile PAS ajung la 6.416.304 lei, iar datele CEC arată că PAS ia 63 de mandate în Legislativ. Astfel, un mandat de parlamentar pe lista acestui partid costă 101.846 lei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.