Războiul din Ucraina ar putea să mai dureze cinci ani, crede cancelarul german Olaf Scholz.
„Nimeni nu ar putea spune dacă acest război nu va dura încă 5 ani, de exemplu”, a spus cancelarul german în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, scrie protv.ro.
Cancelarul german a apărat sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina. În plus, diplomaţia trebuie cultivată, a adăugat el.
De la începutul războiului însă, preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat semne de mişcare, a adăugat Olaf Scholz. O pace dictată este inacceptabilă, a subliniat Scholz.
„Nu trebuie să i se permită să scape cu asta”, a mai spus cancelarul german.
Scholz a fost vineri seară invitatul unei dezbateri organizată de ziarul Freie Presse cu titlul „Germania sub presiune. Cum poate acţiona coaliţia de guvernare în noile condiţii?”.

