Acasă Extern Iohannis: Să ne asigurăm că NATO e pregătită să răspundă provocărilor Rusiei

Iohannis: Să ne asigurăm că NATO e pregătită să răspundă provocărilor Rusiei

0

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la consultările cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi cu ceilalţi lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul Bucureşti (B9). Context în care a subliniat necesitatea ca NATO să fie pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei, transmite SafeNews.md cu referire la newsweek.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiectul principal al consultărilor, desfăşurate telefonic, a vizat situaţia îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO şi în regiunea Mării Negre, context în care preşedintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuţiei pe care a avut-o recent cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi evaluarea sa.

Discuţiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acţiunilor Rusiei asupra securităţii aliaţilor şi partenerilor din regiune şi coordonarea între statele aliate, arată Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

În intervenţia sa, Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul Bucureşti (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare şi coordonare între aliaţi, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa informării, coordonării şi consultării aliaţilor în faţa acestor provocări de securitate, evidenţiind că menţinerea unităţii statelor aliate este esenţială în aceste momente.

Şeful statului a reiterat necesitatea consolidării prezenţei avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv şi mai ales la Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său.

„Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei”, a arătat preşedintele, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a exprimat şi susţinerea pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România şi în zona Mării Negre, ca expresie a solidarităţii aliate şi a Parteneriatului Strategic solid între România şi SUA, potrivit Agerpres.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.