Acasă Justiţie Candidații de la Institutul Național al Justiției vor depune declarație de avere

Candidații de la Institutul Național al Justiției vor depune declarație de avere

0

Candidații la concursul de admitere la Institutul Național al Justiției (INJ) vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale, în aceleași condiții ca funcționarii publici, judecătorii sau procurorii. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat ieri de către Guvern.

„Documentul prevede un șir de modificări esențiale care vizează activitatea și accederea la INJ. În primul rând, candidații la concursul de admitere la INJ vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale. Astfel, va fi asigurată transparența averii viitorilor judecători și procurori, chiar începând cu formarea lor profesională. Aceștia vor fi supuși, din start, exigențelor unui climat de integritate publică. Mai mult, declarațiile de avere, depuse la accederea la INJ, vor servi drept punct de pornire pentru evaluarea averii viitorilor judecători și procurori, ceea ce va permite identificarea potențialelor acte de corupție”, a spus ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul ședinței de Guvern.

 Adițional, proiectul urmărește îmbunătățirea mai multor aspecte administrative privind  componența, selectarea și activitatea organelor de conducere ale INJ, care vor asigura reprezentativitatea proporțională a organelor de administrare a sistemului justiției. 

În acest sens, va fi instituit un număr egal între membrii Consiliului INJ, desemnați de către Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor; va fi oferită competența Președintelui Republicii Moldova de a desemna un membru în cadrul Consiliului INJ, pornind de la atribuțiile sale constituționale în materia carierei judecătorilor. 

De asemenea, va fi prevăzut expres nivelul instanțelor judecătorești și a procuraturilor, din cadrul cărora vor putea fi desemnați membrii Consiliului INJ, pentru a fi asigurat criteriul obiectiv de reprezentativitate a judecătorilor și procurorilor per sistemul judiciar și al procuraturii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.