Avocată din Bălți și clientul său, condamnați pentru introducerea drogurilor în penitenciar

Redacția SafeNews

O avocată din Bălți și clientul său aflat în detenție au fost condamnați la pedepse de 12 și, respectiv, 8 ani de închisoare, într-un dosar de introducere a substanțelor psihotrope în penitenciar. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Potrivit anchetei, în 2025, avocata i-ar fi transmis deținutului peste 40 de fragmente de pastile cu efect psihotrop, chiar în timpul unei întrevederi oficiale în penitenciar. Substanțele erau ascunse într-o seringă introdusă într-un prezervativ și disimulată în lenjeria intimă.

Cei doi au fost reținuți în flagrant de ofițerii Inspectoratul Național de Investigații și ai Inspectoratului de Poliție Bălți, imediat după transmiterea substanțelor.

PUBLICITATE

Instanța a reținut că deținutul și-a recunoscut parțial vina. În timpul urmăririi penale, anchetatorii au stabilit că între cei doi exista o comunicare prin aplicația Telegram, iar avocata ar fi fost implicată și într-un alt episod, de păstrare a drogurilor, după ce în locuința clientului a fost depistat un tub cu urme de canabis.

Datele procurorilor arată că avocata și-a vizitat clientul de aproximativ 15 ori. În același timp, potrivit raportului PCCOCS pentru anul 2025, zeci de persoane au fost condamnate sau trimise în judecată în dosare de trafic de droguri.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată, iar cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie finală a instanței.