Patru persoane riscă arest preventiv într-un dosar de corupție legat de gestionarea banilor pentru proiecte locale. Demersurile procurorilor urmează să fie examinate astăzi, 25 februarie, de Judecătoria Bălți.
Dosarul vizează suspiciuni de delapidare a fondurilor publice și externe alocate pentru proiecte de infrastructură finanțate prin Programul național „Satul European” 2024–2028, ediția a II-a, gestionat prin Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
În total, cinci persoane, inclusiv administratorul și angajați ai unui operator economic, au fost puse sub învinuire. Alte trei persoane au statut de bănuit. Printre acestea se numără un angajat al Inspectoratului de Stat al Muncii și doi primari.
Potrivit anchetei, angajatul Inspectoratului ar fi cerut și primit 3.000 de euro pentru a nu documenta un accident de muncă în urma căruia un salariat a fost prejudiciat. Acesta a fost reținut pe 24 februarie.
Anterior, ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții în mai multe primării din nordul, centrul și sudul țării, precum și la sediul unui agent economic, de unde au fost ridicate documente relevante pentru investigație.
Urmărirea penală continuă. Persoanele vizate sunt considerate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

