Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o atenționare pentru cetățenii moldoveni aflați sau care intenționează să călătorească în statele din Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor de securitate din regiune.
Potrivit instituției, evoluțiile sunt monitorizate permanent prin intermediul Celulei de criză, iar cetățenii sunt îndemnați să manifeste vigilență sporită și să respecte recomandările autorităților locale.
Ministerul recomandă evitarea zonelor în care au loc incidente de securitate sau adunări publice de amploare, respectarea instrucțiunilor autorităților locale și verificarea permanentă a statutului zborurilor direct cu operatorii aerieni.
De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să se informeze din surse oficiale despre situația din zona în care se află și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din regiune.
Pentru asistență consulară, moldovenii pot contacta reprezentanțele diplomatice ale țării, inclusiv Ambasada Republicii Moldova în Israel, Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, Ambasada Republicii Moldova în Qatar, Ambasada Republicii Moldova în Turcia și Ambasada Republicii Moldova în Azerbaidjan.
Autoritățile încurajează cetățenii să transmită datele de contact către misiunile diplomatice pentru a putea fi contactați rapid în cazul unor situații de urgență.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că va continua să monitorizeze evoluțiile din regiune și va informa publicul dacă vor apărea noi schimbări relevante de securitate.

