Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă susține că a intervenit încă din primele ore după accidentul rutier soldat cu decesul unor cetățeni moldoveni și respinge acuzațiile apărute în spațiul public privind modul în care a gestionat procedurile de repatriere.
Potrivit misiunii diplomatice, reprezentanții Ambasadei au menținut permanent legătura cu autoritățile elene, cu prietenii familiei și cu operatorii implicați în repatrierea corpurilor neînsuflețite, oferind asistență consulară pe toată durata gestionării cazului.
Instituția precizează că, la solicitarea apropiaților victimelor, a pus la dispoziție datele de contact ale unei companii funerare din Grecia, care preluase deja corpurile de la spital și putea începe procedurile prevăzute de legislația elenă. Ambasada subliniază că rolul său s-a limitat la facilitarea contactului și la obținerea autorizațiilor necesare, fără a interveni în stabilirea tarifelor sau în relațiile contractuale dintre familie și operatorul funerar.
Ulterior, după ce prietenii familiei au considerat prea ridicată oferta companiei din Grecia și au decis să colaboreze cu firma Ritus din Republica Moldova, Ambasada afirmă că a sprijinit transferul procedurilor către noul operator.
Totodată, la solicitarea familiei și cu sprijinul unei deputate din Parlamentul elen, au fost purtate negocieri cu compania funerară din Grecia, iar costurile serviciilor deja prestate au fost reduse de la aproximativ 1.200 de euro la 800 de euro.
Ambasada susține că toate acțiunile au fost întreprinse exclusiv în interesul familiei, cu respectarea opțiunilor exprimate de aceasta și a legislației elene. Instituția afirmă că a contribuit la reducerea cheltuielilor și a facilitat încetarea colaborării cu operatorul grec imediat după alegerea companiei funerare din Republica Moldova.
În final, Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă îndeamnă publicul să se informeze din surse credibile și regretă că, în opinia sa, tragedia este folosită în scop politic de unii actori politici.

