Acasă Știri Social ALERTĂ ALIMENTARĂ | 21 de tone de carne de pui contaminate cu...

ALERTĂ ALIMENTARĂ | 21 de tone de carne de pui contaminate cu Salmonella, oprite la frontieră

Un lot de 21 de mii de kilograme de carne de pui congelată a fost oprit la frontiera Republicii Moldova, după ce analizele de laborator au confirmat prezența unei bacterii periculoase. Inspectorii Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au depistat bacteria Salmonella infantis într-un lot de carne de pui separată mecanic, importat din afara țării. Controlul a avut loc la Postul de inspecție Leușeni.

Imediat după confirmarea rezultatelor, întregul lot a fost sechestrat la frontieră. Ulterior, împreună cu operatorul economic, autoritățile au decis returnarea cărnii contaminate producătorului extern.

ANSA precizează că produsul nu a ajuns pe piața din Republica Moldova și nu a fost pus în consum. Riscul pentru populație a fost eliminat prin intervenția la timp a inspectorilor.

Instituția anunță că menține controale stricte asupra produselor alimentare importate, în baza unui ordin intern aplicat în anul 2026. Verificările la frontieră vizează prevenirea introducerii pe piață a produselor care pot pune în pericol sănătatea publică.

Carnea separată mecanic este un produs obținut prin extragerea resturilor de carne de pe oasele sau carcasele de păsări, prin procedee mecanice care modifică structura fibrelor musculare. Acest tip de carne este utilizat frecvent în produse procesate, motiv pentru care siguranța lui este esențială.