Președintele R. Moldova, Maia Sandu, îndeamnă persoanele care dețin cetățenia română să iasă la vot și să-și exercite dreptul electoral la alegerile prezidențiale din România.
„Dragi români cu drept de vot din Republica Moldova, în zilele de 2, 3 și 4 mai, avem ocazia să ne facem vocea auzită – să votăm la alegerile prezidențiale din România, la oricare dintre cele 64 de secții de votare deschise aici”, a scris șeful statului.
Maia Sandu a amintit că fiecare alegere poate determina direcția pe care o va urma România, în acest sens fiecare vot contează.
„Democrația înseamnă să ai un cuvânt de spus. Fiecare vot contează. Fiecare alegere poate determina direcția pe care o va urma România. Vă îndemn să participăm la vot. Pentru o Românie democratică și europeană, partenerul nostru de încredere și de suflet”, a adăugat președintele.
Amintim că pe 2, 3 și 4 mai se votează în primul tur al alegerilor prezidențiale din România la secțiile de votare din străinătate.

