Acasă Economic Agenții economici care încalcă regimul sanitar, suspendați din activitate

Agenții economici care încalcă regimul sanitar, suspendați din activitate

0

În municipiul Chișinău, activitatea agenților economici care comit abateri de la măsurile de prevenire și control al infecției COVID-19 va fi suspendată pentru o perioadă de 3 luni.

O prevedere în acest sens se conține în hotărârea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Prin aceeași hotărâre, sunt interzise evenimentele, întrunirile și reunirile în grup, în spații închise, cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane. 

Totodată, la evenimentele organizate pentru un număr de până la 50 persoane se vor respecta cu strictețe măsurile de sănătate publică, conform Instrucțiunii privind prevenirea infecției COVID-19.

Comisia reiterează că solicitările întreprinderilor și agenților economici pentru reluarea activităților de divertisment, precum: bowling, cluburi de noapte etc. se resping.

ipn.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.