Accident grav la Peresecina: Șoferul unei Toyota a întors peste linie continuă și a fost lovit lateral un alt automobil

Redacția SafeNews

În dimineața zilei de 14 aprilie, pe autostrada din apropierea localității Peresecina, a avut loc un accident rutier grav, provocat de nerespectarea marcajului rutier. Un șofer de 28 de ani, la volanul unei Toyota Auris, a inițiat o manevră periculoasă de întoarcere peste linia dublă continuă, fără a se asigura corespunzător, rezultând într-o coliziune laterală cu un Volkswagen Crafter.

Conform informațiilor preliminare oferite de poliția raională Orhei, șoferul Toyota Auris, staționat pe partea dreaptă a carosabilului, a decis să se întoarcă spre stânga, traversând marcajul rutier de linie dublă continuă, care interzice schimbarea direcției de mers.

În același timp, un Volkswagen Crafter, condus regulamentar pe banda a doua de un tânăr de 21 de ani, se deplasa spre Orhei și a lovit lateral autoturismul care efectua manevra ilegală.

PUBLICITATE

Ca urmare a impactului, șoferul Toyota Auris și un pasager din Volkswagen Crafter au suferit leziuni ușoare, fiind transportați la Spitalul Raional Orhei pentru evaluare medicală. Ambele părți implicate au fost testate cu Alcotest Drager, iar rezultatele au indicat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.